Hotararea 65 din 17/12/2021

Titlu: HOTARAREA NR. 65 privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul 2022
Documente:
document-16424193728817.pdf
Continutul hotararii:
HOTARAREA NR. 65

privind stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul 2022

Consiliul Local al Comunei Buneşti, intrunit in şedinţa ordinara din data de 17.12.2021, la care paeticipa un număr de 11 consilieri din totalul de 11 in funcţie .

Vazand ca prin Hotararea Consiliului Local Bunesti nr. 46/2021 domnul Mihai Gheorghita a fost ales preşedinte de şedinţa;

Luând în dezbatere:

Referatul de aprobare Întocmit de primarul comunei Bunesti,Radi Viorel, înregistrat sub nr. 8012 din data de 03.12.2021, prin care se propune stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul 2022;

Raportul de specialitate inregistrat sub nr. 8013 din 03.12.2021 prin care se propune stabilirea impozitelor si taxelor locale pentru anul 2022;

Având in vedere raportul comisiilor de specialitate inregistrat sub nr. 8371 din 16.12.2021 prin care avizeaza favorabil proiectul de hotarare;

Ţinând seama de raportul de avizare sub aspectul legalităţii a proictului de hotarare, întocmit de secretarul general inregistrat sub nr. 8375/16.12.2021;

Având in vedere HCL nr. 20/21.04.2021, prin care a fost aprobat nivelul de indexare cu indicele de inflaţie a impozitelor,taxelor locale aplicabile in anul 2022;

In conformitate cu prevederilor Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal cu modificările si completările ulterioare; art.129, alin (2), lit b). coroborat cu alin (4) lit c) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările si completările ulterioare;

Vazand prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenta decizionala in administraţia publica,cu modificările si completările ulterioare;

în temeiul art. 196, alin. (1), lit. a, si a art. 139, alin. (3), lit.c) din OUG 57/2019 privind Codul administraţie,cu modificările si completările ulterioare, cu un număr de 10 voturi „pentru”, 0 voturi „împotriva”; 1 „abţinere” adopta următoarea:

HOTĂRÂRE:

Art. 1. Se stabilesc impozitele si taxele locale pentru anul 2022 după cum urmeaza: cotele procentuale pentru calculul impozitelor şi taxelor locale

aferente anului 2022 - anexa 1, alte taxe asimilate acestora, în sume fixe- anexa 2 si consumul pe maşini si utilaje din dotarea Primăriei Bunesti, aferente anului 2022 - anexa 3. Anexele fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Se aprobă acordarea unei bonificaţii de 10% contribuabililor persoane fizice şi juridice care efectuează anticipat, până la data de 31 martie inclusiv, plata integrală a obligaţiilor bugetului local calculate pentru fiecare rol unic provenind din orice fel de impozite şi taxe şi se acordă pentru sursele de venit reprezentând impozit clădiri, teren şi mijloace de transport.

Art. 3. Termenele pentru plata obligaţiilor către bugetul local constând în impozite, taxe şi alte sume calculate, avându-se în vedere nivelurile stabilite şi aprobate pentru anul 2022, sunt următoarele:

-Impozitele pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport se datorează anual şi se plătesc în două rate egale, până la 31 martie, respectiv 30 septembrie, de către toţi contribuabilii. în condiţiile în care impozitul anual cumulat, datorat de contribuabili, este de până la 50 de lei inclusiv, acesta se plăteşte integral până la primul termen de plată.

-Taxele pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor se achită anticipat.

-Taxele pentru afişajul în scop de reclamă şi publicitate se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv. Taxa pentru afişajul în scop de reclamă şi publicitate, datorată aceluiaşi buget local de către contribuabili, persoane fizice şi juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată. Taxele pentru afişajul în scop de reclamă şi publicitate datorate de contribuabili de până la 50 de lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată.

-Taxa pentru servicii de reclamă şi publicitate se vireză la bugetul local, lunar, până la data de 10 a lunii următoare celei în care a intrat în vigoare contractul de prestări de servicii de reclamă şi publicitate.

-Impozitul pe spectacole se plăteşte lunar până la data de 10 inclusiv, a lunii următoare celei în care a avut loc spectacolul.

Art. 4. Creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal central, aflate în sold la data de 31 decembrie, mai mici de 40 de lei, se anulează. Plafonul se aplica totalului creanţelor fiscale datorate si neachitate de debitori.

Art. 5. Prezenta hotărâre va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2022, iar prevederile acesteia se completează cu cele ale Legii nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, precum şi alte acte normative cu implicaţii în ceea ce priveşte modul de stabilire a veniturilor bugetului local.

Art. 6. Primarul comunei Bunesti va asigura aducerea la indeplinire a prezentei hotarari prin intermendiul Compartimentului Contabilitate, Impozite si Taxe Locale, Resurse Umane iar secretarul comunei va asigura comunicarea prezentei hotarari Instituţiei Prefectului-judetul Valcea, in vederea exercitării controlului de legalitate si va fi afisata pentru aducere la cunoştinţa publica .