Hotararea 2 din 15/01/2024

Titlu: privind: organizarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat aflate pe raza comunei Bunești, județul Vâlcea, pentru anul școlar 2024-2025
Documente:
document-17105957046518.pdf
Continutul hotararii:

HOTĂRÂREA NR.2
privind: organizarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat aflate pe raza comunei Bunești, județul Vâlcea, pentru anul școlar 2024-2025

Consiliul Local al comunei Bunești, județul Vâlcea, întrunit în ședința extraordinară din data de 15 ianuarie 2024, la care participă un număr de 10 consilieri din totalul de 11 consilieri în funcție; Văzând că prin Hotărârea Consiliului Local al comunei Bunești, județul Vâlcea nr.76/2023, domnul consilier Grigoroiu Dan Constantin, a fost ales președinte de ședință; Având în vedere: - referatul de aprobare al Primarului comunei Bunești, județul Vâlcea, înregistrat sub nr.l 1359/06.12.2023, cu privire la organizarea rețelei școlare a unităților de învășământ preuniversitar de stat aflate pe raza comunei Bunești, județul Vâlcea, pentru anul școlar 2024-2025; - raportul de specialitate înregistrat sub nr.l 1361/06.12.2023, întocmit de secretarul general cu delegație al comunei Bunești, județul Vâlcea; - adresa cu nr.5987/21.11.2023 emisă de către Inspectoratul Școlar Județean Vâlce, înregistrată la Primăria comunei Bunești, județul Vâlcea sub nr.l 1019/22.11.2023, prin care se solicită transmiterea proiectului de hotărâre privind organizarea/reorganizarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar, de pe raza comunei Bunești pentru anul școlar 2024-2025, în vederea emiterii avizului conform; - adresa nr.2062/08.12.2023 a Școlii Gimnaziale Bunești, înregistrată la Primăria comunei Bunești sub nr.l 1482/08.12.2023, prin care se comunică propunerea privind rețeaua școlară pentru anul școlar 2024-2025;
- avizul nr.6269/18.12.2023 eliberat de către Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea; Ținând cont de : - prevederile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare; - procedura stabilită la art.7 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificărle și completările ulterioare; - propunerile formulate cu prilejul dezbaterilor; Luând act de: - raportul de avizare al comisiilor de specialitate înregistrat sub nr.2/12.01.2024, prin care se avizează favorabil proiectul de hotărâre; - raportul de avizare a legalității proiectului de hotărâre înregistrat sub nr.262/12.01.2024, întocmit de secretarul general cu delegație al comunei Bunești, județul Vâlcea; In conformitate cu prevederile: - art. 16, art. 19, alin.(6), alin.(l 1)-(16) precum și art.23 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare și prevederile Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat finanțat de la bugetele locale și de la bugetul de stat aprobată prin O.M.E.C. nr.6689/2023; în baza art.139, alin.(l) și art.196, alin.(l), lit.a) din O.U.G. nr.57/2019, privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, cu un număr de 9 voturi „pentru”, 1 „abțineri” și 0 voturi „împotrivă”, adoptă următoarea:

HOTĂRÂRE
Art.1. Se aprobă organizarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat aflate pe raza comunei Bunești, județul Vâlcea, pentru anul școlar 2024-2025, următoarea structură: - Școala Gimnazială Bunești, județul Vâlcea - unitate cu personalitate juridică; - Grădinița cu Program Normal Bunești, județul Vâlcea - structură;
Art.2. Primarul va urmări ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri informând Consiliul Local al comunei Bunești, județul Vâlcea, asupra modului de îndeplinire.
Art.3. Prezenta hotărâre se va comunica prin grija secretarului general delegat al comunei Bunești, județul Vâlcea: - Instituției Prefectului - județul Vâlcea, în vederea exercitării controlului de legalitate; - Primarului comunei Bunești, județul Vâlcea; - Inspectoratului Școlar Vâlcea; - Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale Bunești, județul Vâlcea; Art.4.Prezenta hotărâre se aduce la cunoștință publicăprin grija secretarului general delegate al comunei Bunești, județul Vâlcea prin afișare la sediul Primăriei
Art.4. Prezenta hotărâre se aduce la cunoștință publicăprin grija secretarului general delegate al comunei Bunești, județul Vâlcea prin afișare la sediul Primăriei comunei Bunești, județul Vâlcea și prin publicare pe pagina de internet www.primaria- bunesti.ro, Secțiunea Monitorul Oficial Local.